Aer condiționat – livrare rapidă și gratuită* din stoc propriu

Cum folosești aparatul de aer condiționat fără să te îmbolnăvești – Ghid complet

Actualizat pe 12/01/2026
aer conditionat folosit sanatos
În acest articol

Deși există câteva mituri nefondate legate de impactul aparatelor de aer condiționat asupra sănătății, folosirea și mentenanța incorectă a unui aparat chiar te poate îmbolnăvi. 

În acest articol, specialiștii Climazone îți oferă 5 recomandări de utilizare a aparatului de aer condiționat astfel încât să previi problemele de sănătate asociate. 

Chiar te poți îmbolnăvi din cauza aerului condiționat?

Aerul condiționat în sine nu este dăunător, dar te poți îmbolnăvi dacă nu respecți regulile de igienă ale aparatului sau dacă te expui direct fluxului de aer rece. 

Unul dintre cele mai frecvente riscuri ține de igiena aparatului. Filtrele care nu sunt curățate la timp devin medii ideale pentru praf, acarieni, polen și spori de mucegai. Când pornești aparatul, aceste particule sunt recirculate în aerul din cameră, ceea ce poate declanșa rinite alergice, iritații, tuse seacă sau simptome similare unui început de viroză.

De asemenea, expunerea directă la jetul de aer rece provoacă vasoconstricție la nivelul mucoaselor nazale. Acest mecanism fiziologic scade imunitatea locală și capacitatea organismului de a lupta cu virușii deja existenți în corp. Astfel, nu iei o răceală de la aerul condiționat, ci devii mai vulnerabil în fața infecțiilor existente sau latente dacă nu îl folosești corect sau la o temperatură neadecvată (prea scăzută).

Mituri despre îmbolnăvirea de la aer condiționat și de ce sunt greșite

Cel mai frecvent mit legat de îmbolnăvirea de la aerul condiționat este că expunerea la aerul rece provoacă automat pneumonie sau infecții respiratorii. În realitate, acestea sunt cauzate de bacterii sau viruși, care pot fi într-adevăr recirculați în cameră de un aparat neigienizat corespunzător. 

De asemenea, mulți cred că aerul condiționat scade imunitatea, dar ce se întâmplă de fapt este un mecanism fiziologic normal: dacă aerul rece bate direct pe corp, vasele de sânge se contractă local și pot apărea iritații sau tensiuni musculare, mai ales la ceafă, umeri sau zona lombară.

Un alt mit este toxicitatea freonului și posibilitatea ca acesta să ajungă în casă și să contamineze aerul. În mod normal, agentul frigorific circulă într-un sistem închis ermetic și nu intră în contact cu aerul din cameră, deci nu poate fi inhalat (cu excepția cazurilor în care există scurgeri în sistem, caz în care ar trebui servisat aparatul). 

În plus, aparatele de aer condiționat modern folosesc freon R32, care are toxicitate clasa A (toxicitate redusă, sigur pentru oameni și mediu).

Cum folosești aparatul de aer condiționat fără să te îmbolnăvești – Recomandările experților 

Ține cont de recomandările Climazone ca să folosești aparatul de aer condiționat fără să te îmbolnăvești:

  1. Setează temperatura corect
  2. Controlează fluxul de aer
  3. Controlează atent umiditatea 
  4. Igienizează corect AC-ul 
  5. Protejează persoanele vulnerabile

1. Setează temperatura corect – diferența mai mică de 7-10°C

Setează temperatura corect urmând această regulă simplă: diferența dintre temperatura exterioară și cea interioară nu trebuie să fie mai mare de 7-10°C. 

Corpul uman are nevoie de timp pentru a se aclimatiza. O trecere bruscă de la 35°C la 20°C stresează sistemul cardiovascular și poate slăbi sistemul imunitar. Similar, dacă ieși brusc de la răcoare afară pe caniculă, pot apărea în scurt timp simptomele unei răceli.  

În plus, dacă ții cont de această regulă, aparatul de aer condiționat nu va fi nevoit să tureze la maximum pentru a păstra temperatura din casă, ceea ce scade consumul de energie. 

Sfat: În cazul temperaturilor extreme, asigură-te că faci ajustări graduale, pentru a lăsa timp corpului tău să se obișnuiască. Scade (sau crește) temperatura cu câte 1°C la fiecare jumătate de oră.

2. Controlează fluxul de aer

Atunci când jetul de aer rece lovește direct corpul, are loc fenomenul de „a te trage curentul”. Explicația științifică este că aerul rece poate provoca o constricție bruscă a mușchilor și a vaselor de sânge, ceea ce duce la dureri musculare sau iritații ale mucoaselor respiratorii. 

Pentru a evita expunerea directă la curenții aerului condiționat, recomandăm setarea fluxului de aer astfel încât acesta să nu bată direct pe corp. Aparatele de aer condiționat cu flux de aer 3D fac mai comodă modificarea direcției fluxului de aer, deoarece permit setarea din telecomandă a direcției flapsurilor verticale.

Gree Clivia este un aparat de aer condiționat recomandat cu flux de aer 3D și funcții premium, inclusiv de sterilizare a aerului și autocurățare. Dacă vrei o alternativă mai ieftină, Yamato Optimum este de asemenea un aparat de aer condiționat bun cu flux de aer complet ajustabil. 

3. Controlează atent umiditatea din încăperea climatizată 

Aerul condiționat tinde să usuce aerul din încăpere, iar o umiditate prea scăzută poate irita căile respiratorii, produce senzație de gât uscat, tuse seacă sau usturimi oculare. 

Mult sub pragul de 40% umiditate a aerului, mucoasa nazală se subțiază, iar organismul își pierde una dintre cele mai importante bariere naturale împotriva bacteriilor și virusurilor.

La polul opus, o umiditate prea mare, de peste 60%, este un mediu ideal pentru dezvoltarea mucegaiului, acarienilor și altor alergeni, crescând riscul de rinită alergică, astm sau nas înfundat. Această situație este frecventă pe timp de caniculă, când îți poate folosi și funcția de dezumidificare a aparatelor de aer condiționat precum Gree Fairy.

Ca o regulă generală, monitorizează umiditatea din încăpere și păstreaz-o la un nivel de 50-60%. 

4. Curăță și igienizează corect aparatul de aer condționat

Un aparat de aer condiționat necurățat la timp poate deveni un rezervor de praf, alergeni și spori de mucegai. Când îl pornești, toate aceste particule sunt recirculate în aerul pe care îl respiri. De aici apar simptome precum iritații ale gâtului, tuse seacă, strănut, ochi roșii sau senzația de aer greu. 

Filtrele lavabile trebuie spălate regulat sub jet de apă sau cu soluții speciale. De asemenea, se recomandă igienizarea periodică a întregii unități pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor.

Ideal, recomandăm o igienizare profesională cel puțin o dată pe an, înainte de sezonul intens de utilizare. În acest fel, aparatul rămâne sigur, eficient și nu devine un factor de risc pentru sănătate. Pentru o procedură detaliată pas cu pas, consultă ghidul nostru complet pentru curățarea aerului condiționat

Alege aparate cu filtre de calitate

Alege aparate cu filtre de calitate superioară, HEPA, catechin sau cele cu ioni de argint, care asigură o barieră suplimentară eficientă. Acestea rețin particulele fine de praf, polen și alte microparticule, având efect antibacterian. 

Recomandare: Chiar dacă filtrele de calitate ale unui aparat ca Midea All Easy Pro Nordic pot oferi un aer mai curat, asta nu exclude necesitatea mentenanței aparatului și igienizării filtrelor.

Tehnologii de autocurățare și sterilizare

Tehnologiile de autocurățare și sterilizare integrate în aparate (cum ar fi generatorul Cold Plasma de la aparatele Gree sau sterilizarea cu lampă UV de la Midea) contribuie la distrugerea microorganismelor. Aceste funcții ajută să mențină interiorul unității mai curat și pot preveni formarea mucegaiului pe evaporator.

5. Folosește corect AC-ul în camerele persoanelor vulnerabile

Copiii mici, vârstnicii și persoanele cu alergii sau afecțiuni respiratorii sunt mai sensibile la variațiile de temperatură și la fluxul direct de aer rece. În aceste cazuri, regula de bază nu este oprirea aerului condiționat, ci utilizarea lui corectă. 

Practic, ținând cont de principiile menționate până acum, persoanele vulnerabile pot fi protejate astfel:

  • În dormitor sau în spațiile unde se petrece mai mult timp, unitatea internă nu trebuie orientată direct spre pat, canapea sau masa de lucru. Ideal este un flux de aer indirect, după cum am menționat la punctul 2. Patul copilului sau locul de joacă nu trebuie să se afle niciodată pe direcția directă a fluxului de aer.
  • Variațiile de temperatură nu trebuie să fie prea bruște iar diferențele față de exterior să nu fie mai mari de 7°C (cu excepția cazurilor de temperaturi extreme, caz în care ajustările trebuie făcute gradual).
  • Filtrele trebuie curățate cel puțin o dată pe lună, în funcție de gradul de utilizare. 

De asemenea, este recomandat să se facă aerisirea camerei dimineața și seara, cu aparatul pornit.

Cât de sigur este aerul condiționat pentru sănătate? 

Aerul condiționat este sigur pentru sănătate și devine un aliat indispensabil în verile toride și iernile geroase, atâta timp cât este utilizat responsabil. Aplicând sfaturile specialiștilor Climazone vei preveni cu siguranță îmbolnăvirea de la aerul condiționat.